Cum să călătorești mai mult și să fii plătit să vezi lumea (curs). It's free!!

De curând, am împlinit 11 ani de când călătoresc prin lume și locuiesc pe diverse insule exotice ca Tenerife sau Bali. De 12 ani scriu pe blog. Am visat vreodată că voi ajunge aici? Bineînțeles că nu. Însă am avut determinarea de a merge pe drumul ăsta, de a face o mulțime de greșeli și de a învăța. Tot timpul. Dacă vrei să afli secretele meseriei de travel writer (cum să călătorești mai mult și să fii plătit pentru asta) - this is the place to be and to have fun!

În 2016 am trăit una dintre cele mai intense experiențe din viața mea. 10 săptămâni în Asia, 18 hoteluri de vis, colaborări cu unele dintre cele mai faine branduri din lume, am învățat o mulțime de lecții (the hard way) și am întâlnit oameni senzaționali pe drum. Asta în condițiile în care am plecat de acasă cu un buget sub 500 de euro. 

Da, la un moment dat, am crezut că a fost doar noroc. Sau un vis frumos. 

In 2017, am stat în București doar 8 săptămâni, am fost trei luni pe drum (Turcia, Iordania, Malaysia, Sri Lanka, UAE), iar apoi m-am mutat pentru un an în Bali. Am avut multe momente de îndoială, când nu știam cum să merg mai departe. Însă există ceva... o forță imensă, care te împinge înainte. Care îți arată drumul. Și această forță este în tine - trebuie doar să o recunoști acolo, ascunsă în sufletul tău, șoptindu-ți exact ce vrei și de ce.

În anul petrecut in Bali, am fost mai implicată, mai conștientă că tot ce vreau este posibil. Am lucrat cu companii aeriene care nici măcar nu activează pe piața din România și cu hoteluri ca The Ritz-Carlton, Grand Hyatt, Four Seasons (my work here). 

In august 2018 ne-am întors din Bali și, la sfârșitul lunii octombrie, ne-am mutat in Sicilia. Am locuit in Catania 3 luni, am fost intr-o scurta escala prin Malta si ne-am mutat pe Costa del Sol, in Malaga. 

Însă adevăratul motiv pentru care vă scriu acum este... povestea Andreei. 

Am cunoscut-o pe Andreia anul trecut, in escapada mea prin Romania. Ne-am placut instant si, cu o voce soptita, Andreia mi-a marturisit ca vrea sa plece, sa vada lumea, sa aiba experiente de neuitat, sa calatoreasca departe, intens, magic. Si a vrut sa lucreze neaparat cu mine. 

Practic, am avut doua intalniri si cateva discutii pe email si Facebook. Andreia si Ionut, sotul ei, si-au strans lucrurile, si-au facut bagajul, au dat drumul la site-ul Hai Hui In 2 si au plecat (in mai putin de 3 luni) in lume. 

Iata ce spune ei: 

"Corporatisti clasici, angrenati in lupta zilelor de luni pana vineri, in tumultul unei vieti rutiniere, al unei minti ocupate cu exteriorul – mai degraba decat cu interiorul, a aparut undeva, in cele mai ascunse sertare ale mintii noastre, ideea unui an sabatic.

Calatorind, ne simtitim din nou copii, vii, cu sangele curgand prin vene , cu vise mari si indraznete, cu inima cat un purice sau sarind din piept de fericire, cu ochii mari de uimire. Si cu adrenalina la cote maxime.
Sufletul nostru cauta experiente.
Am ales sa fim, decat sa ni se spuna ce suntem." 
In acest moment, Andreia si Ionut au fost prin Indonesia, Thailanda, Malaysia si - cred - acum sunt in Sri Lanka. Evident, cu tot felul de peripetii, de indoieli, de frici, dar si cu muuulte povesti, lectii, cu enorm de multa bucurie. Iata ce fac ei pe drum si cum se simte aventura lor!

Ei sunt exemplul perfect că se poate. Dacă îți dorești cu adevărat să vezi lumea, nimic nu te poate opri. Plus, am o mulțime de alte exemple - oameni pe care îi iubesc din tot sufletul, care au reușit să-și împlinească visele: Maria, Ovidiu, Andrada, Bogdan, Ioana, Andra, Oana, Ana, Sorin, Cristina, Bianca, Madalina, Cristina, Eugen etc, etc. Am lucrat cu peste 3500 de călători pasionați și sunt tare mândră de asta :)

La mine a durat cam 8 ani să-mi dau seama despre ce este vorba. Însă toată treaba asta cu blogurile, social media și colaborările era pe atunci la început (cel puțin la noi). Acum totul merge mai ușor - numai dacă ești dispus să încerci. 

Și exact asta îmi doresc. Să te ajut să faci primii pași și să încerci.

De accea te invit la un mini-curs (for free). 

Timp de 7 zile (21-27 ianuarie), îți voi scrie câte un email, dimineața, în care îți voi răspunde la întrebările de mai jos: 

1. Chiar trebuie să am un blog/ site ca să pot călători mai mult și să fiu plătit să văd lumea? Dacă da, ce pași trebuie să urmez? Ce și cum scriu pe blog? Cât? Când? 

2. Dar dacă nu mă citește nimeni? Ce am eu de oferit? Cum tratez problema celor care mă critică și a comentariilor negative? Cum îmi promovez munca?

3. Nu am deloc talent la scris! Mi-e foarte greu să scot două fraze din mine. Ce este de făcut? Pot sa fac altceva, la care sunt cu adevarat bun? 

4. Ce le scrii în emails celor cu care vrei să colaborezi? Cum pot obține și eu cazări și bilete de avion? Contează cifrele (audiență, followers)? 

5. Până la urmă, cum naiba face bani un blogger de travel/ digital nomad? Că mai trebuie să și mâncăm. Plus, știi... urăsc marketingul. Ai vreo sugestie?!

6. Am nevoie de fotografii profesioniste ca să mă bage cineva în seamă? 

7. Mi-e frică să plec în lume. Se întâmplă multe acum. Sunt la început. Dacă nu mă descurc? Ar trebui să-mi dau demisia? Dar dacă nu merge nimeni cu mine, ce fac, plec singur? Aaaaa, habar n-am ce să fac. 

Știu toate aceste întrebări, le cunosc din proprie experiență. Mi le-am repetat obsesiv la început și apoi în fiecare an în care treceam la un nou nivel. Poate nu știu răspunsurile 'corecte', însă știu ce a funcționat la mine și ce nu. Știu cum am comis-o, ce am făcut bine și peste ce etape tu poți să treci cu ușurință, doar învățând din exemplele mele. 

De asta sunt aici: să te ajut, să te învăț și să râdem împreună. :) 

* Acest curs nu este pentru oricine! Trebuie să crezi în tine și să te ții de treabă (și, mai ales, să fii dispus să faci asta, să-ți dorești foarte mult). "Cluburile", the easy-winning stuff, MLM-urile, și alte "scheme" ne produc doar amuzament - nouă, tuturor celor care ne dorim "the real shit". 

Dacă vrei să primești, timp de 7 zile, câte un email de la mine cu glume stupide, eșecuri, idei și câteva sfaturi pe care nu le găsești pe net, atunci hai să facem asta. 

Urăsc spam-ul, de aceea adresa ta de email rămâne la mine și va fi folosită doar pentru acest curs. 

Ce spui? Facem un pas înainte și ne distrăm împreună? 

1. Inscrie-te la cursul gratuit mai jos. FOARTE IMPORTANT: ai grija sa bifezi casuta cu mini-curs gratis, altfel nu vei primi cursul :)

Cum sa calatoresti mai mult si sa fii platit sa vezi lumea:

* indicates required
Travel the world, doing what you love!

2. Cursul începe pe 21 ianuarie dimineața, deci înscrierile se vor încheia pe 20 ianuarie, la ora 23.59.

3. În perioada 21-27 ianuarie, vei primi câte un singur email pe zi de la mine, despre chestiunile discutate mai sus. 

4. Pe 27 ianuarie vom face și o scurtă recapitulare și îmi voi lua 'La revedere' de la tine. Însă mă vei găsi mereu aici, pe blog, și pe email, dacă ai întrebări și nelămuriri.

Eu, când habar n-am ce să fac sau sunt în dubii, îmi repet mereu: "nu-mi las visul să moară, nu-mi las visul să moară" - și atunci, se schimbă ceva. Prind puteri. Merg mai departe. 

Haideți să nu lăsăm visele să moară. Să regreți că n-ai încercat ceva doare mai tare decât să încerci.

Te aștept cu drag!
Ioana

19 comentarii:

  1. Cat ma costa acest curs online ? :) Multumesc .

    RăspundețiȘtergere
  2. Ați enumerat niște prenume care au reușit, 11 mai precis.Din 11, 3 sunt bărbați.Oare de ce?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am peste 300 de studenti pana in momentul de fata. Si peste 1500 care au participat la mini-cursul for free. Toti sunt oameni senzationali, talentati si dornici sa invete, sa isi implineasca visele. Ce importanta are sexul in ecuatia asta? :)

      Ștergere
  3. Foarte interesant articol, multumesc frumos pentru oportunitate

    RăspundețiȘtergere
  4. Buna ziua. Voiam sa va intreb daca mai este valabil acest curs. Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna, Anca. Da, este valabil, incepem de pe 9 mai. Trimite-mi un email la budeanu.ioana@gmail.com si esti inscrisa. Multumesc!!

      Ștergere
  5. E valabil și pentru cei care nu cunosc limba engleză?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am cateva materiale in engleza. Cred ca este ok sa stii ceva, ceva sau sa iti doresti sa inveti.

      Ștergere
  6. Felicitari pentru ceea ce faceți!

    RăspundețiȘtergere
  7. Buna. Mai este valabil acest curs? Multumesc!

    RăspundețiȘtergere
  8. Răspunsuri
    1. La finalul articolului exista un formular de inscriere. :) Multumesc!!

      Ștergere
  9. Bună ziua, am completat cu adresa de e-mail, nume și prenume dar când dau Subscribe nu-mi apare nimic. Mi-aș dori sa ma înscriu și eu la acest curs!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alexandra draga, lasa-mi adresa ta de email sa verific. Sau scrie-mi un email la budeanu.ioana@gmail.com. Multumeeesc!! Hugs.

      Ștergere
  10. Am trimis mail. Doresc sa particip !!!! ♡♡♡♡

    RăspundețiȘtergere
  11. O intrebare mai delicata. Se accepta si cei care au un defect fizic... minor?

    RăspundețiȘtergere
  12. Sunt fericită ca v am gasit si de sigur imi doresc sa imi impartasiti din experiența dv cu calatoriile.😊😊